Lista mea de bloguri

duminică, 30 noiembrie 2008

Biserici distruse in nordul norvegiei

Două biserici au fost distruse într-un răstimp de câteva zile în nordul oraşului nigerian Yelwa, statul Bauchi, potrivit unei ştiri din 20 noiembrie a Christian Solidarity Worldwide. În data de 16 noiembrie, fundaţia clădirii Church of Christ a fost demolată de musulmanii din partea locului. Deşi ulterior autorităţile au pus pază la clădire, o altă biserică, la doar doi kilometri distanţă, a fost arsă până la temelii în 18 noiembrie.
“Rugaţi-vă ca creştinii nigerieni din Yelwa să continue să se adune împreună în ciuda ostilităţilor (Evrei 10:23-25). Rugaţi-l pe Dumnezeu să lucreze în vieţile celor care persecută credincioşii din nordul Nigeriei.”

Crestinii in bataia focului,sudul Mexicului


În 16 noiembrie, patru creştini din comunitatea Santiago Teotlaxco, statul Oaxaca, Mexic, au fost închişi pentru că au refuzat să participe sau să ajute financiar un festival care uneşte religiile băştinaşe tradiţionale cu catolicismul, potrivit unei ştiri din 25 noiembrie a Compass Direct. Creştinii evanghelici de pe întreg teritoriul de sud al statului Mexic, mai ales cei din comunităţile indigene, trăiesc cu frica de a fi alungaţi din casele lor sau de a le fi tăiate utilităţile de către autorităţile care încercă să-i constrângă să se supună practicilor religioase locale.
Rugaţi-vă pentru eliberarea creştinilor întemniţaţi. Rugaţi-vă ca creştinii din Mexic care suferă să ilustreze iubirea lui Dumnezeu prin iubire şi prin rugăciune permanentă pentru cei care îi persecută (Matei 5:43-48).
Traducere de Amalia Poatca

Un accident rutier care s-a terminat tragic pentru o tânără din Baia Mare a avut loc sâmbătă, 29 noiembrie, la ora 16.40 pe Drumul National 19, între localităţile Vama şi Negreşti-Oaş, din judeţul Satu Mare. Ioan F. (30 ani), din Negreşti-Oaş, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus un autoturism Opel pe DN 19. Şoferul a efectuat o depaşire neregulamentară, moment în care s-a izbit frontal de un autoturism Audi, înmatriculat în Maramureş şi care era condus regulamentar din sens opus de băimăreanul Vasile P. (20 ani).
În urma impactului violent Liliana Tohatan (18 ani), din Baia Mare, pasageră în Audi a decedat pe loc, iar o prietenă a fetei, Alexandra Z. (18 ani), tot din Baia Mare, a fost rănită grav. Băimăreanul aflat la volan a scăpat cu vătămări corporale superficiale. Pompierii de la descarcerare din Negreşti-Oaş şi poliţiştii sătmăreni s-au deplasat imediat la locul accidentului. Şoferul vinovat a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului traficul rutier pe DN 19 a fost blocat mai bine de o oră.

miercuri, 26 noiembrie 2008

Biserica

" BISERICA : O forţă / Mii de lumini unite într-o torţă. " Cornel Stelian Popa

miercuri, 12 noiembrie 2008

Motive de rugaciune

Ajutati o familie disperata
Dragi fraţi,Copilul meu, Robert, se află internat în stare gravă la Cluj de o lună de zile. Ne-am internat să-l opereze la fiere, dar operaţia nu s-a putut face deoarece duminică dimineaţa Robert a vomitat foarte mult sânge. De duminică primeşte sânge încontinuu la terapie intensivă. Miercuri dimineaţa ne-a trimis cu salvarea la o altă clinică din Cluj, unde i-au făcut anestezie şi au făcut 5 ligături la varice. Noi avem nevoie de ajutor spiritual dar şi financiar, deoarece situaţia noastră financiară este foarte dificilă, avem foarte multe datorii. Cei care aveţi credinţă în Domnul vă rog să luaţi în considerare acest mesaj de disperare. Domnul lucrează cu oameni prin oameni.

Experimentul secolului

http://http://www.infocrestin.ro/experimentul-secolului-a-reusit-poze.html
http://http://www.infocrestin.ro/sua-denunta-restrictiile-impuse-minoritatilor-religioase-din-romania.html

Stiri si evenimente

Un băiat de cinci ani a fost internat la spital în comă alcoolică.
Simplu accident sau gest inconştinet din partea unor adulţi. Un copil de cinci ani a ajuns în comă alcoolică la Spitalul din Botoşani. Băieţelul a fost găsit inconştient, pe marginea drumului de preoteasa din Durneşti. Părinţii îi acuză pe cei doi gropari din sat, care i-ar fi dat micuţului vin. În schimb, bărbaţii spun că băiatul ar fi băut singur din sticla lor.

Localnicii din Durneşti spun că băiatul de 5 ani se juca în cimitir, împreună cu sora sa şi cu alţi copii din sat. Groparii, ca să-şi bată joc de el, i-au dat să bea vin.
"I-a trebuit 100, 50 de grame de vin la 4 ani jumate, sau 5, 6 ani.. Că el e mărunţel", a precizat Florica Mintenaş, asistentă dispensarul Durneşti.Preoteasa din sat l-a găsit pe copil, inconştient, la marginea drumului. A sunat la dispensarul din localitate, iar ambulanţa venită l-a transportat pe copil la Spitalul Judeţean din Botoşani. Medicii au stabilit că băiatul era în comă alcoolică. Cei doi bărbaţi acuzaţi că i-ar fi dat să bea copilului spun că n-au nicio vină. Poliţiştii din Botoşani fac o anchetă, pentru a stabili ce s-a întâmplat
.